Pornim de dimineata cu un avant nebun spre granita. Pe acelasi drum drept, nesfarsit, paralel cu tarmul Pacificului, admiram pescarusii care planeaza deasupra desertului si apoi se napustesc spre ocean in cautare de mancare.

Soarele in continuare arzator imi topeste fata. Casca pare mai grea si drumul mai obositor.

Curand ajungem la granita cu Chile. Ne asezam cuminti la coada. Nu prea mare coada dar stand in soare ne cam oboseste. Cand ajunge si randul nostru…am stat la coada gresita. Aici era pentru pasagerii din autobuze. Asa ca facem cale intoarsa si ne asezam la alta coada. Ajunge si randul nostru. 2 stampile aici, una acolo, actele pentru Bavarez acolo si uite gata. 2 ore de hartii si am scapat. Constatam ca asta e cam timpul standard petrecut in vama asa ca nu ni se mai pare mult sau putin. E ceva normal.

Ne infigem iarasi casca in cap si ii dam bataie la drum.

Ne minunam de peisajul neschimbat…lipseste oceanul de care ne distantam usor in rest…nisim galben auriu miscat de vant.

Din cand in cand un vartej ridica intr-o coloana precum o palnie o mana de nisip si apoi dispare lasand firicelele de aur sa cada usor la sol precum o ploaie de toamna.

Incepe sa se inteteasca vantul…iar chestia enervanta e ca in desertul asta, oricum ai merge mereu o sa bata doar din lateral. Ne oboseste gatul si ne face sa oprim din ce in ce mai des.

Daca in Peru mai gaseai ceva…in Chile ai minim 200km de mers pana te intalnesti cu un magazin sau o benzinarie.

In primul oras….am zis ca suntem inapoi in SUA. Arata exact ca un oras texan. Cu case joase, strazi largi, paralele, masini mari si mai ales modele americane. Gasim si un supermarket…am constientizat ca nu am mai vazut asa ceva de cateva mii de km. ce bucurie pe noi sa cumparam 2 rosii si o ceapa. Am zis ca in sfarsit am dat de civilizatie.

Ne facem provizii pentru noapte si mai continuam 50km pana gasim un colt un pic mai verde unde aruncam cortul.

Pe locul unor foste grajduri de cai este amenajat un fel de camping. Cea mai ieftina cazare gasita. Pe principiul ieftin si bun. Trantim o tocanita si ne rasfatam cu o bere. Parca viata incepe sa aiba iarasi gust.

Dimineata ma trezesc cu nasul praf. Soarele din desert m-a ars pe fata la propriu. Ma ustura si incepe sa se cojeasca usor.

La vama din Peru spre Chile iti sare ceasul inainte cu 2 ore. Cum telefoanele se actualizeaza automat in baza semnalului de retea, au inceput sa sune la 07.30 dar ceasul biologic sustinea ca e inca 5 dimineata. Am facut si baut cafeaua mai mult cu ochii inchisi.

Reusim sa ne punem in miscare. Pe drum…cateva crize de benzina, aproape la limita gasim o benzinarie.

Traversam campii de sare si suntem loviti de vanturi puternice.

Oamenii, in schimb, sunt mult mai civilizati. Schimbarea e atat de brusca si radicala incat e greu sa te obisnuiesti cu ea. Inca mai claxonez cand facem depasiri si stau cu un ochi la drum si unul in oglinda laterala, permanent in alerta sa nu ne loveasca cineva.

Pasim spre sud si brusc ne abatem spre est. Chile e frumos dar totusi un pic cam prea pustiu pentru noi.

Am inteles ca Argentina e ceva mai verde asa ca vrem sa ne bucuram si noi cu voi de o verdeata de inceput de primavara.

Poposim intr-un oras mai boem, plin de turisti americani. Ce inseamna asta…prost si scump. Iar scump il simtim si noi in buzunar.

Cautam cateva ore un camping sau o cazare ieftina dar nimic asa ca ne oprim la un magazin sa ne aprovizionam pentru seara si apoi ne pregatim sa fugim din oras. Vom arunca cortul undeva in desert, insa pe principiul, pasarii chioare ii face Dumnezeu cuib,  ne intampina un localnic si ne invita sa punem cortul la el in curte. Pentru un pret foarte bun. Usor sceptici, mergem totusi sa aruncam o privire. Omul isi amenajase in curte un camping si era full. Abia am gasit si noi o patratica pentru cortul nostru.

Dimineata devreme pornim spre vama. Cam avem de tras desi suntem aproape.

Trebuie sa trecem Pasul Jama care este la 4320m altitudine si cam spre centrul continentului ii da cu zapada in perioada asta.

Cu bagajele stranse gonim in linie dreapta spre varful muntelui.

In zare se vad 2 conuri inzapezite si ma gandesc ce frumos trebuie sa fie sa le vezi de aproape. Dorinta indeplinita. In cateva zeci de km iata ca le ocolim pe la baza si incepem o urcare abrupta.

Pe cat urcam pe atat ne strangea camasa. A trebuit sa ne oprim si sa imbracam mesadele de iarna de la gecile Hevik. Doamne ce calduroase sunt.

Cu nasul umed si rece ne apropiem de vama cu Argentina. Aproape ca ne curg mucii de frig.

Gasim un loc de parcare la vedere si ne apucam iarasi de acte. O rutina deja dar cam enervanta.

In timp ce stateam la coada unora incepuse sa li se faca rau de la altitudine si li se administra oxigen in masca. Ne uitam unul la altlul, eu si Diana, si aproape in acelasi timp rostim “astia lesina de oxigen si eu lesin de foame”, apoi incepem sa radem copios.

E deja 12.00 dar pentru ca nu am apucat sa mancam nimic incepe sa ne roada stomacul.

Imediat dupa vama, in prima benzinarie si singura din zona ii facem plinul…dar nu se poate plati cu cardul sau in dolari, iar bani locali nu avem…iar primul oras e la minim 160km in orice directie. A cazut cerul pe noi…insa un argentinian intreaba cat e total si achita el. Era vorba de 10$ nimic mai mult. Incerc sa ii dau banii in dolari dar nu accepta. A spus ca si el a calatorit foarte mult si l-au ajutat foarte multi oameni si stie ce inseamna o gura de aer sau o mana intinsa la nevoie. Ii multumim din suflet si dupa un schimb de numere de telefon pornim la drum.

Incepe o coborare lina si apoi un platou sterp. Amandoi tanjeam dupa verdeata si eram oarecum dezamagiti de lipsa ei. Dar na nu se poate chiar asa imediat dupa ce treci linia de frontiera.

Strabatem un platou inghetat. Cu lacuri inghetate si un pic de polei pe drum. Intram in derapaj dar in fractiune de secunda reusim sa ne redresam. Am fost inspirati, nu am franat cum era primul instinct, am inghetat pe acceleratie si am lasat motorul sa se aseze singur.

Din campii intinse de gheata ne trezim pe buza unei prapastii , in fata un lung sir de serpentine se desfasoara. Incepem o coborare abrupta si din cand in cand Diana isi plimba mana prin puful norilor care se aseaza usor deasupra noastra.

De la peste 4000m ajungem aproape de 1200 in cateva serpentine apoi continuam paralel cu un rau, prin mijlocul unui canion cu pereti abrupti. Undeva pe dreapta apare prima oaza de verdeata si suntem atat de bucurosi precum niste copii cand iau vacanta.

Apoi ochii ne mustesc in lacrimi atunci cand trecem, pe buna dreptate, printr-un curcubeu. Niciodata nu am crezut ca este posibil dar reflexia colorata, pentru o fractiune de secunda a trecut pe hainele noastre si peste Bavarez. Bucuria insa e de scurta durata. Incepe o ploaie torentiala.

Incepem iarasi sa derapam sa ca reducem viteza la minim si continuam spre oras. Clar nu mai e vorba de pus cortul. Nu cand suntem uzi si afara balteste apa.

In primul oras, cu greu gasim un hotel si cu parcare. Ne infofolim in pat si adormim repede.

A doua zi, desi innorat e o atmosfera placuta. Iesim din orasul cochet si suntem intampinati de verdeata.

Drumul, la fel de drept si perfect asfaltat insa verdeata si mirosul florilor ne dau senzatia unei zile de final de luna Mai de acasa.

Ici colo zboara cate o pasare. Mustele care ne lovesc viziera. Natura a prins viata. Totul traieste si are culoare. Iar noi capatam forte de drum. Ma bufneste rasul dar arsura de pe nas ma domoleste repede.

Uite asa ajungem in Cordoba. Unul din cele 3 mari orase ale Argentinei.

Cochet, elegant, curat, verde, traversat de un rau frumos dragat….aduce cu Bucurestiul cand e inverzit. Asa ne loveste un dor de casa….decidem sa stam peste noapte aici. Cautam un hotel cu parcare dar singurul pe care il gasim mai ieftin e unul pentru placeri sexuale care se inchiriaza pe 3 ore. Platim si noi pentru 9 ore si ne grabim la dus si somn. Cand noaptea e asa scurta nu prea iti permiti sa o pierzi.

Cam scumpi argentinienii astia.

A doua zi mai dam o raita prin oras insa cand ne hotaram sa pornim iarasi la drum, Bavarezul nu prea vrea sa porneasca. Nu face contact, nu avem lumina pe bord. Ii curat fisele de la baterie si un pic mai greu , dar a pornit.

Cum deja e prea tarziu as batem 500km pana in Rosario decidem sa mai stam o noapte aici. Acelasi hotel, aceeasi poveste, aceeasi camera in alta seara, si cum acum ne cunosc oamenii primim si o bautura din partea casei, eu merg pe un Jack iar Diana pe o sampanie. Ne rasfatam la propriu.

A doua zi in zori, incalicam pe sea si fir intins catre Rosario.

14.02.2017 – ultima zi ….

Drumul drept dar plin de verdeata  inca ne tine in priza. Ochii nostrii inca sunt traumatizati de imaginea desertului.

Aproape de Rosario cativa nori se scutura peste noi. O ploaie de primavara raceste asfaltul.

Ajungem in centrul orasului si oprim la benzinarie. Cam asta e regula de baza, seara facem plinul ca dimineata sa nu facem prea multe opriri.

De aici tintim Uruguay.

Dupa ce aliemntam, il tragem pe dreapta ca sa cautam pe net un loc de innoptat. Gasim unul la cateva sute de metrii de noi, are si garaj deci e perfect.

Cand sa plecam….mort. Bavarezul a cedat. Nu vrea sa porneasca. Initial bordul s-a blocat si apoi nimic.

Curent avem, fisele la baterie sunt curatate. Ce poate fi? Ceva care nu se pupa, o mufa iesita, o banalitate.

Incep sa desfac la el si sa verific pas cu pas. Diana ma ajuta cu firele si cu o carpa sa le stergem de apa.

Verificat cap coada si nimic. Mergem sub rezervor …

Unul din cele 4 computere ale motorului e afumat…ars. Mufa care se conecteaza in el, din cauza caldurii motorului si a temperaturilor extreme la care a fost supus, plus cei 12 ani vechime a cedat. Ploaia care ne-a spalat la intrarea in oras….apa s-a scurs acolo si cam asta e finalul.

Constientizez ce s-a intamplat, ma uit la Diana si ma buseste plansul. Plang precum un copil.

Diana inca nu stie si se uita nedumerita la mine. Printre lacrimi ii explic situatia si faptul ca aici nu pot sa umblu, nu stiu ce sa mai fac si cum sa fac. E vorba de circuite pe o palca de plastic capsulata. Nu ma pricep….

De ce voi astia de la BMW nu ai putut sa puneti si voi un panou de sigurante ca toti oamenii? Ati construit o motocicleta fara o siguranta. Conectata la 4 computere si atat. O mana de fire toate legate intre ele.

Ma uit in jur si fierb de furie, de deznadejde, de nervi, de toate.

Imi aduc aminte de toti cei care erau laudarosi si guralivi pe internet, de sponsorii care s-au dat la fund, de cei care se laudau in mediul virtual ca fac si dreg, de toate promisiunile. Am un moment in care urasc oamenii ii urasc pe toti. Asta era tot ce aveam, doua roti si 3 cutii de haine. Acum nu mai avem nimic.

Ne luam in brate si ne consolam. Plangem si ne consolam, ne imbarbatam ca o sa fie bine.

Impingem motorul pana la hostel si ducem bagajele in camera.

Bavarezul e doar un morma de plastice si fier. Un fier fara suflet acum.

Ne aducem aminte drumurile grele, momentele placute, ploiele si vijeliile trecute.

Avem peste 77.000km facuti pe el in expeditia asta. E ca si copilul nostru.

Privim amandoi cu deznadejde situatia in care ne aflam.

In portofel….100 de dolari, in cont….ne trimisesera parintii  ceva ca sa avem si noi sa petrecem de Valentine’s Day ca 2 indragostiti. Ei bine, de Valentine’s Day am ramas pe drumuri.

Cum o sa facem, unde o sa mergem, cat o sa ne descurcam nu stim.

Iar cand disperarea te prinde, e cel mai grav.

Ne asezam in fund pe bordura si ne gandim. Pe strada de langa se aude un motor. Ma ridic si ma duc pana acolo sa va poate reusesc sa iau alt computer de bord.

Dap, se poate dar costa cat jumatate din motor. Atat costa aici….

Il iau de mana si il duc la motor, apoi ii arat o poza cu motorul full echipat, ii zic problema si il intreb daca poate sa imi faca o oferta.

Nu sunt multumit de ce ofera, stiu ca nu suntem in situatia in care ne permitem luxul negocierii dar nici pomeni nu putem sa facem.

Negociem gentile de la MotoMus, Echipamentul Kappa si Hevik, castile Kappa, echipamentul de camping si la final trupul obosit al Bavarezului.

Reusim sa scoatem ceva banuti, suficienti sa supravietuim o perioada sau sa ne platim 2 bilete de avion si cateva nopti de cazare.

Poate ca daca aveam timp il reparam, sau il vindeam pe mai multi bani, sau…. Dar de unde timp si bani?

Unii ne vor critica, altii ne vor blama, poate chiar injura dar oare….voi ce ati face? Singuri la capatul lumii?

Ne asteptam sa ajungem la o fundatura cat de curand, dar nu asa repede si nu asa. Nu in felul asta.

Saracul Bavarez, cu ultima suflare ne-a adus pana in oras. Nu ne-a abandonat in pustiu. Precum un cal credincios care isi protejeaza calaretul.

Cu hainele ramase in mana si cu un aparat foto pe umar ne gandim ce sa facem.

Cautam care e cea mai buna optiune pentru noi.

Poate ca zeii au vrut sa ne opreasca aici si sa pornim iarasi din nord.

Inca avem o rafuiala cu Canada.

Ne luam de mana si ne imbarbatam. Ne-am aventurat 2 ani in asta asa ca nu ne oprim aici. Cum sa abandonam? Daca nu exista o usa o facem noi, spargem zidul.

Si apropo de zid, pornim spre America. Cu banii pe care ii avem ajungem acolo si avem si de 2 saptamani de cazare si mancare. Timp suficient sa ne gasim ceva de lucru pana in Mai cand se ridica viza de Canada pentru noi. Ne cumparam un motor ieftin de acolo si pornim spre nord.

Canada nu te iertam. Noi nu stim sa abandonam. Suntem nascuti luptatori, venim din Tara lui Dracula. Suntem munteni roamni si nu stim ce inseamna esecul. Mereu vom fi in picioare gata de lupta si niciodata nu o sa cersim indurare.

Mergem inainte.

Ne cerem scuze sponsorilor nostrii Kappa, Hevik, GentiMoto.ro, MotoMus, MotoRai, UnitedMotors, Dunlop, Motul, Zumex pentru ca am ramas fara echipamentul oferit.

Sper sa ne intelegeti si ne iertati pentru asta. Ati fost cei mai buni si cei mai tari. Datorita voua expeditia noastra a fost mult mai linia si mai placuta. Va multumim. Numele vostru va ramane in inima si pe buzele noastre mult timp de acum inainte. Meritati treaba asta.

Cat despre noi, suntem si vom fi bine.

Pana la urma nu suntem decat niste spectatori in propria viata asa ca de ce sa nu ne bucuram de show?

Ramaneti alaturi de noi, expeditia continua. Vom respira o gura de aer si cu forte proaspete, pe un alt motor o vom lua de la capat.

 

facebooktwittergoogle_plus

Comments

comments