Dimineata vine repede.

Inca mai avem foarte multe de facut dar timpul ne preseaza oarecum. Pare ciudat sa spui asta, mai ales cand ai atat timp de drum dar ….da….timpul ne preseaza.

Cu planurile oarecum date peste cap din cauza birocratiei incepem sa ne pregatim de plecare.

Inca nu avem titlul motocicletei (actul prin care ii putem face procedura de export). Trebuia sa ne ajunga de o saptamana si ceva dar intarzie sa apara.

Cu un telefon la posta americana modificam adresa de corespondenta si incepem sa incarcam bagajele.

Cand am plecat din Argentina aveam cateva chestii, putinele haine si echipament moto Hevik. Incapeau de minune intr-un singur geamantan.

Acum suntem la fel de incarcati ca si in prima zi pe drum.

Indesam cat mai multe in cele 3 genti ale motocicleteie, apoi restul in geanta Kappa pe care o punem pe top-case prinsa in chingi. Genial echipamentul asta. Dupa atata timp, in soare ploi si folosit incontinuu inca rezista fara probleme.

Ne tragem castile pe cap si pornim la drum.

Soarele arzator din Nevada il lasam usor in spate. Noi ne continuam calatoria spre est. Spre estul indepartat, spre alcelasi est spre care am pornit calatoria.

Nu stim exact ce ne indeamna la drum, dorul de casa sau pur si simplu dorinta de a continua sa exploram sa calatorim.

Facem un popas de mancare si stam de vorba. De un an de zile doar noi doi pe drum si totusi avem multe sa ne spunem. Credeam ca o sa ne plictisim unul de altul dar nu, s-a legat o iubire si mai aprinsa intre noi. Suntem dependenti unul de altul si chiar ne exasperam uneori cu grija pentru celalalt.

Ne aducem aminte de ziua in care acceleram in parcarea din Bucuresti in drum spre marea aventura.

Ne aducem aminte de cate ori am ras si am glumit pe tema asta, de toate temerile de pe drum si pataniile prin care am trecut. De 3 ori am fost la pamant si de fiecare data ne-am sprijinit unul pe altul pana cand am reusit iarasi sa ne ridicam. De fiecare data mai sus.

Toate pataniile alea de pe drum par atat de amuzante acum. Chiar am putea spune ca a fost condimentul de care aveam nevoie.

De acum o sa fie mai mult sau mai putin banal. Un ultim shipping de facut, din Miami Florida undeva in Europa si de acolo, usor pe malul marii Mediterane, prin sudul continentului pana cand vom bate iarasi in poarta casei asteptand sa iasa tata sa ne deschida si mama sa fie in bucatarie asteptandu-ne cu mancare.

Mai continuam cateva sute de km si apoi facem un popas la un hotel ieftin pe Route 66. Celebra si mult dorita ruta…. Un mare pustiu drept si plictisitor se desfasoara paralel cu drumul asta istoric. Cate o groapa te tine sa nu adormi precum si radioul motocicletei care pierde frecventa si incepe sa bazaie cerand o schimbare in postul radio.

Prima zi am incheiat-o relaxati.

Dimineata ne bate in geam. Un soare placut isi face loc printre norii albi care pateaza cerul.

O sa fie o zi frumoasa de calatorit astazi. De cum deschidem usa simtim un pic racoare asa ca ne punem mesada de frig pe gecile Hevik si apoi aceeasi procedura de incarcat motorul. Ce dor ne era de asta.

Soarele incepe sa se ascunda iar daca in New Mexico era vreme de calatorit, Arizona ne intampina cu ceva zapada si chiar o lapovita.

Se insereaza repede asa ca ne refugiem iarasi la un hotel ieftin. De data asta cu miros de mucegai ca in Guatemala. Radem unul la altul si ne zicem ca am avut noi parte de mai rau asa ca hai sa ne bucuram de somn si de aeroterma care se chinuia din rasputeri sa sufle caldura.

A treia zi pe drum, ar fi trebuit sa fie ultima din prima parte a calatoriei spre casa, ne intampina cu ceva inedit pentru noi.

Pe cand calatoream prin Oklahoma, din cerul senin pe care am pornit ne-am trezit miscati de vant si inconjurati de nori de furtuna.

De data asta Bacovia a fost depasit in descriere. Plumburiul era negru amenintatori si fulgerele au inceput sa se loveasca de asfalt in fata noastra parca semnalau intrarea in iad.

Incepe si ploaia. Cu picaturi mari si grele ne loveste in casca precum acul unei masini de cusut.

Oprim in prima benzinarie sa facem plinul si sa verificam harta.

Mai aveam cam 300 de mile (500km) pana la destinatie si nu stim daca putem sa ii mai facem sau nu.

In intunericul asta si cu soferii speriati e cam greu sa innaintam. Destul de multe riscuri.

Oricum, sa facem un popas mai lung poate se mai domoleste ploaia. Cu o supa instant in fata privim la stiri avertizarile meteo si miscarea norilor.

Sunt 3 tornade gata sa uneasca cerul cu pamantul, asezate intr-un triungi perfect. Cativa soferi ne intreaba de unde venim si unde mergem caci au vazut ca nu prea parem localnici si ne indeamna sa avem grija pe drum apoi se urca repede in masina si pleaca.

Destul de mirati de actiunile si graba lor, scoatem inca o data telefonul se vedem exact unde suntem pe harta si cam pe unde ar trebui sa mergem.

Cu ochii in telefon si urechile la televizor ne dam seama ca suntem la 30km de cea mai apropiata tornada, si  se mai indreapa si spre noi.

Aproape o luam la fuga spre motor, cu castile infipte in cap si plecam cu scartait de roti. Ultimul lucru pe care il vrem e sa privim cu motorul nostru zboara ridicat de vant si apa.

Ne chinuim sa scapam aproape 100km (60 mile), vantul puternic aproape ne arunca in sant iar ochii ne erau orbiti de fulgere puternice care brazdau cerul. Timp de cateva secunde cateva fulgere au facut sa fie zi imprejurul nostru iar unul din ele a lovit asfaltul la cateva sute de metrii in fata noastra. Apoi intuneric bezna. Farurile pareau sa fie lumanari, atat de orbitoare a fost lumina.

Oprim la o alta benzinarie si de cum intram sarim cu ochii pe televizor.

Am scapat de prima dar nu putem sa trecem de a doua. Oarecum inconjurati de vant si ploaie, gata in orice clipa sa se formeze palnia tornadei ne refugiem in hotelul de langa benzinarie. Cam scump dar ce inseamna banii cand viata ta e in joc?

Ne dezbracam de hainele grele, pline de apa si ne lafaim la un dus fierbinte. Daca tot am platit macar sa si folosim facilitatile.

Intinsi in pat mai ascultam o data vremea insa vestile nu erau tocmai bune. Vant puternic si ploi intense exact deasupra noastra. Privim pe geam cu motorasul nostru sta zgribulit in ploaie si speram ca a doua zi sa fie bine si gata de drum.

Noaptea a fost destul de relaxanta. Din cand in cand mai tresarim la bubuiturile puternice ale furtunii dar reusim sa dormim binisor.

A doua zi plecarea o dam tot pe ploaie. O ploaie marunta de toamna tarzie si cam acelasi frig.

Incet ne punem in miscare spre Brian.

De cum iesim din Oklahoma si intram in Arkansas lucrurile se schimba. Vremea se imbuneaza iar in jurul nostru paduri dese ne coloreaza decorul.

Nebuni de atata verde, mai ales dupa pustiul desertului din Nevada, incepem sa urcam pe drumul de tara spre casa amicului nostru american.

Drumul care il tineam minte a fi mai scurt acum pare nesfarsit.

Cam 10 km de mers pe offroad, prin noroaie si balti, cu derapaje pe pietris si alunecari prin noroi. Cu toate astea nu trantim motorul. Acum avem experienta de offroad. Dupa Mongolia, Peru, Cile si un pic din Argentina a devenit amuzant sa mergi pe drumuri neasfaltate.

Am fost surprinsi si de motor, de cat de bine se tinea pe drum si cat de echilibrat l-au facut japonezii astia.

Apropo, domnilor japonezi sunteti niste fraieri. Motorul asta este rivalul altor marci din aceeasi categorie, si chiar le depaseste cu succes prin rezistenta, putere si estetica. De ce ati oprit productia in 2013?

In fine, reusim sa atingem primul obiectiv al calatoriei. Am ajuns la Brian.

Cum mai aveam o datorie la el de cateva sute de dolari, trecem iarasi la munca. Un pic aici, un pic acolo si uite ca a trecut saptamana.

In calatoria asta am invatat ca pamantul e rotund si ar fi dragut sa lasi loc de buna-ziua dupa ce pleci, sa poti privi oricand pe cineva in ochi cu mandrie, nu cu rusine ca ii esti dator.

Acum mai urmeaza sa ne ridicam titlul motocicletei. O sa ii facem si schimbul de ulei si filtre ca sa avem o calatorie cat mai lina.

Miami venim.

O sa mai pierdem ceva timp si pe acolo cu acte de shippind dar deja ne-am obisnuit.

Ce dor ne e de batranul continent. Chiar suntem curiosi in ce tara din Europa o sa punem piciorul prima data.

Pana una alta sa lasam grijile si sa ne bucuram de aventura.

Se pare ca drumul nu o sa fie atat de banal pe cat credeam noi.

facebooktwittergoogle_plus

Comments

comments