Am ezitat daca sa revenim la scris sau nu, dar, la insistentele lui Catalin Tudose, fratiorul meu mai mare si mai serios, am trecut iarasi in fata calculatorului. Asa ca ii dedic articolul asta si sper sa il citeasca avand cana de cafea in mana, plina cu Jack si 2 cuburi de gheata…..energizantul nu ii face bine.

Pentru a 3a oara am ajuns intr-o fundatura.

Un drum blocat, o situatie care pare ca ne-a trimis 2 metri sub pamant.

Ramasi fara motor si cu o bruma de bani din ce am recuperat din vanzarea lui si a echipamentelor,  ne cautam de drum.

Am putea sa ne intoarcem acasa…. Sau…. Mai bine sa continuam. Pana la urma am pierdut cam tot ce aveam, din punct de vedere material, ce ar putea sa se mai intample?

Asa cum ziceau japonezii…e nevoie sa ajungi descult ca sa inveti sa te legi la sireturi.

Vorbim cu prietenul nostru Brian din Arkansas si il rugam sa ne cumpere on-line 2 bilete de avion spre Vegas. Am avea banii sa ni le cumparam noi dar diferenta de pret e de aproape 500$, plus ca nu avem banii in cont, iar cash nu prea poti sa cumperi din aeroport.

Ne ajuta cu cea mai mare placere asa ca incepem sa separam bagajele. Din putinul care ne-a ramas facem si mai putin ca sa ne incadram in kg pentru bagajul de cala.

Cu 2 ghiozdane, un troler si o geanta Kappa ne ducem agale catre aeroport.

Urmeaza un drum luuuung….mai exact 40 de ore si 2 escale imens de lungi.

Prima oprire o facem in Panama unde petrecem 6 ore pe un scaun in aeroport iar a doua oprire o facem in Mexico City unde avem de asteptat aproape 18 ore. Petrecem cat petrecem prin aeroport, dormim pe banci si mancam putin ca sa ne salvam fiecare cent pe care il avem.

E un moment in care orgoliul si ratiunea se bat cap in cap. Prezentul ne face sa plangem dar planurile de viitor ne dau speranta si vointa.

Uite ca incepe si ultimul zbor, spre Vegas. Cu mici turbulente si oboseala crunta aterizam pe o vreme cam de iarna.

De la 40grade celsius in Argentina la 11 grade si burnita…in desertul din Nevada….ne-a cam prins nepregatiti. Cu un hanorac pe noi strangem din dinti ca sa nu ne sara smaltul de la tremurat si il asteptam pe Gabi.

Ajungem la colegul de facultate al tatalui meu care sta in Las Vegas de ceva timp. Ne bucuram de o primire calduroasa si o mancare calda. Avem camera noastra si un pat moale care parca te indeamna sa lenevesti mai multe zile in el.

John, Gabi si Aura ne fac sa ne simtim ca acasa. Avem iarasi parte de o familie adoptiva gata sa ne ajute sa ne indeplinim planurile noastre aventuriere.

Incepem cautarea unui nou cal caci ce aventura pe motor ar mai fi daca nu am avea motocicleta?

La 2 zile de cand incepem cautarea reusim sa gasim motorul perfect, raport calitate-pret-rezistenta.

Nu am mai optat pentru alt Bavarez caci nu ne permitea bugetul, asa ca am incalecat pe o Honda VTX1800 din 2002 pe care am numit-o The BlackBeauty.

Ne-a costat  2700$ si inca 200$ sa o inmatriculam pe numele nostru.

Yep , avem numere de Nevada. Aici daca ai o adresa de corespondenta se pare ca poti sa iti inregistrezi masina sau motorul pe numele tau.

Deci am rezolvat 2 probleme rapid, motorul si actele lui(ca sa putem sa trecem vama fara probleme)

Cum am ramas fara echipament….John ne ofera o casca moto pe care o avea in casa iar noi mai cumparam una ca sa fie complet.

Inca am blugii moto Hevik iar geaca de piele Hevik o sa ajunga curand din tara deci am cam rezolvat si cu partea echipamentului.

Tot alaturi Hevik si Kappa ne vom continua drumul, echipamentul lor chiar merita +5 stele. E genial si nu vrem sa renuntam la el sub nicio forma.

Acum ca avem cu ce ne misca…trebuie sa ne refacem si bugetul asa ca ne cautam de treaba.

Diana incepe in forta ca ospatarita iar mie mi se lipeste iarasi trafaletul de mana la zugraveala unei pizzeri ce urmeaza a fi deschisa curand.

Dupa o saptamana incepem sa ne revenim moral. Aveam nevoie de o gura de aer si uite ca a aparut.

Am primit chiar si o gura de rai, sau mai exact, prietenii nostrii din clubul moto On The Road To Heaven RC ne-au sarit in ajutor. Florin Talpes, presedintele clubului din Braila-Galati, ne-a informat de transferul bancar. Noi nu am mai verificat contul caci stiam ca nu avem nimic in el. Dar se pare ca ne-am inselat.

Am ramas surprinsi si muti de uimire…. ca avem prieteni care cred in noi si care ne ajuta sa ne punem pe picioare ca sa continuam.

Inca o data……….multumim……. am ramas fara cuvinte.

Florin, multumim enorm de mult ,atat tie cat si clubului On The Road To Heaven RC.  Chiar ne-ati dat o gura de rai, o speranta catre inainte.

Cu puteri proaspete si ambitie dublata muncim zi lumina ca sa ne refacem cat mai repede.

In timp ce imi picura vopsea in ochi ma gandeam la situatie. La cum a fost pana aici si cum va fi de acum inainte. Ne e dor de casa, de familie , de prieteni…de toate cate am lasat in spate…. Chiar si de job-urile pe care le aveam.

Apoi a inceput meditarea catre job…. Toata viata alergam dupa acel job de vis dar uitam ce ar trebui sa facem dupa job….uitam sa traim.

Nu vreau sa credeti ca vorbesc cu subinteles dar asa incercam sa ne motivam sa facem munca de jos ca sa ne ridicam iarasi la inaltime.

Vremea incepe sa se mai incalzeasca. Dupa cateva dimineti de tremurat in drum spre munca incepem sa ne mai relaxam.

Ca tot s-a incalzit si sa ne fie mai linistita sederea decidem sa ne avantam si pentru un permis de conducere temporar.

Nu de alta dar de cate ori vrei sa cumperi o bere se chiorasc in pasaport, daca iti cauti un job iti cer  un permis de conducere local asa ca facem si pasul asta.

Pentru mine a fost mai usor sa zic asa….dar l-am platit cu sange in cot. La examenul moto, din cauza asfaltului alunecos si a examinatoarei care nu reusea sa dea drumul la cronomentru m-am intins un pic pe jos. Motorul fara nicio zgarietura…eu….i-am rupt geaca lui Gabi in cot si am inrosit un pic hanoracul. Nimic grav….doar o rana in orgoliu…am mers 3 continente fara probleme ca sa ma julesc in parcare. Amuzant sau nu….important e ca am trecut examenul.

Diana a trecut proba scrisa si acum urmeaza sa invete sa sofeze, auto. O facem pilot de curse nu altceva. E nerabdatoare sa alerge prin oras. Curios daca va reusi sa isi transcrie permisul in tara sau va trebui sa faca iarasi scoala de soferi si acolo.

Ne mai loveste o furtuna de nisip si un vant puternic dar trecem si peste asta.

Am terminat cu pizzeria si am trecut la livrare pizza. Mai facem un bacsis pentru benzina .

De obicei baietii lasau bacsis pentru livrare…iar daca nu o faceau aveam eu grija sa le bat un apropo mai finut sau mai grosolan ca sa scoata si ei 2 dolari acolo de benzina. Asa ca, oameni buni…nu ezitati sa lasati un tips ospatarului sau baiatului de la livrare….Pamantul e rotund si nu stiti cand ajungeti in aceeasi situatie.

Cam toate joburile pe care le-am facut pana acum, amandoi, au fost joburi in care am lasat bacsis cat timp eram in tara si se pare ca se intoarce. Deci…. 5lei nu o sa va duca la sapa de lemn, iar baiatul de la pizza si fata de la bar chiar merita banii. ;)  Pana la urma reusesc sa gasesc un job pe parte de mecanica. Culmea un mexican, recomanda un amic care e conational de-al nostru si gata sa ma angajeze. Deci incep treaba pe mecanica. Dragostea mea cea mare. Pacat ca momentan e vorba doar de auto dar poate reusesc sa il conving sa trecem si pe moto. Acolo ma simt eu mai relaxat.

Acum urmeaza mica perioada de asteptare. O sa fie lunga dar impreuna o facem si pe asta.

Retraim amintiri de pe drum…. Cat de dureros e sa vezi pozele cu Bavarezu’ incarcat ca o albinuta si gata sa ne poarte pe drumuri neumblate….ce vremuri…ce amintiri….

Dar cum am mai zis…pana la urma nu conteaza atat de mult motorul…conteaza drumul si cu cine il imparti.

Iar noi…. Noi ne bucuram din plin de asta.

Inca o dimineata in desert….un vand caldut adie dinspre sud. Miroase a primavara. Miraose a un nou inceput.

Nu se compara cu primavara de acasa, cu miros placut de ghiocei si zambile….cu iarba verzuie sau copacii inmuguriti…. Aici…..e doar o primavara in desert, cu vant caldut ce misca usor frunzele grele de palmier.

In drum spre munca mai ocolesc pe la periferia orasului, opresc si privesc desertul. Ciudata senzatie de libertate si atractie pentru intinderea de nisip si stanci…. Probabil il asociez cu nordul Argentinei si Chile…sau cu Mongolia…. Cert e ca ne indeamna la aventura.

Am inchis un capitol si il deschidem pe urmatorul.

Cu aceiasi actori, dar alta poveste, pe alt cal gata de drum.

16681887_1160836670708727_5774379631185279318_n 16831044_1160836740708720_4468350018643420310_n

facebooktwittergoogle_plus

Comments

comments