Am ezitat un pic sa  punem iarasi niste randuri pe hartie.

Poate ca erati curiosi sau poate ca nu. Momentan avem doar trairi locale, intr-un oras mai mult sau mai putin prietenos si usor rupti de realitate.

Avem deja 2 luni in SUA si putem spune ca ne-am cam ratacit.

Cum am ajuns aici ne-am cumparat din putinii bani un alt motor. Apoi l-am vandut din rationamente economice si de echipament insuficient, nu prea aveam in ce sa ne punem putinele bagaje.

Apoi am cumparat altul. Unul care pare sa ne satisfaca aproape la fel de mult ca si Bavarezu’.

Bavarezu’….inca mai lacrimam cand ne gandim la el. Cand privim in spate la ce a fost si cum a tras pentru noi. La cum a rezistat si cum a avut grija sa ne lase intr-un loc sigur.

Acum….acum putem spune doar ce auzim…. “ e greu”…

Cam toti pe care ii intalnim si nu sunt “localnici” rostesc cuvintele astea. “ e greu si trebuie sa aveti rabdare”.

La partea cu rabdarea au dreptate. Nimeni nu se grabeste nicaieri. Traiesc un stil de viata foarte relaxat. Cu magazine imense deschise non-stop, cu limite de viteza foarte mari, cu totul “la botul calului” e normal sa stai linistit si sa nu te grabesti.

Pe partea cu “ e greu”…. Nu prea ii intelegem.

Stim cum a fost greul….stim cum e sa cazi in nisip cu 500kg pe picior si nimeni aproape sa te traga de sub motor, cum e sa faci frigul in Siberia, sa te ploua cu gheata la 5000m altitudine, sa fii deshidratat sau lesinat de foame, sa iti ancorezi cortul cu bolovani pe plajele din Japonia in timpul taifunului sau pur si simplu sa fii ciupit de mii de tantari si musculite si apoi sa imbraci echipamentul moto si sa transpiri in casca la peste 45grade Celsius in Desertul Atakama. Cam asta intelegem noi in a fi greu.

Din cand in cand mai privim cateva poze si nu constientizam cat de mult am putut sa mergem. Pe unde am colindat si pe unde am ajuns.

Seara radem la un pahar de vin stand rezemati de pat. E confortabil dar parca ne lipseste “chinul” si aventura din cort.

Am asteptat ca 2 nebuni raspunsul canadian privind statutul vizelor pentru noi. Ce se va intampla si mai ales cand.

Se pare ca a venit si raspunsul. A treia oara negativ. Legal, cu viza de SUA poti sa ajungi in Canada incepand cu 1 Mai…insa doar cu avionul. Nu putem sa ajungem acolo pe roti. Un alt impediment. Iar ca sa cumparam un alt motor acolo este imposibil tinand cont ca suntem in viza de turist. La capitolul asta  SUA e ceva mai permisiva.

Acum….acum ne-am ratacit. Atat de multe pe cap si totusi nimic concret, nimic care sa ne lege dar nici capatul de ata de care sa tragem ca sa pornim iarasi calare.

Ne uitam in portofel si inca nu avem suficient ca sa pornim la drum. Va trebui sa mai tragem cateva luni ca sa avem un rost si cateva zeci de mii de km in benzina.

Macar experientele de aici au fost deosebite.

Am cunoscut oameni importanti, oameni cu povesti de viata, oameni care in 10 ani au trait mai mult decat altii in 10 vieti. Cumva ne putem strecura in “clubul oamenilor nebuni”.

Vestile bune momentan intarzie sa apara. Suntem oarecum blocati intre trecut si viitor. Suntem in prezent si trebuie sa ne obisnuim cu asta.

Sa te trezesti dupa un an de zile pe drumuri intr-o perioada de rutina cu program relativ similar, cu aceleasi  strazi, acelasi loc de parcare si acelasi magazin de unde cumperi apa si mancare e un pic ciudat.

Daca Craciunul si Anul Nou ne-au prins in tari din America Centrala inconjurati de oameni calatori, de Paste am iesit la un gratar langa Las Vegas. A fost frumos dar parca prea linistit. A lipsit atmosfera de acasa, familia, prietenii… chiar si ouale rosii au fost taiate de pe lista.

Urmeaza 1 Mai. Pe facebook apar postari cu mers in Vama. Ce nebunie era anul trecut, acum 2 ani si tot asa. Ce petreceri frumoase si ce rasarit de soare cu berea in mana in bataia vantului si stropiti de apa sarata a marii.

…..Intrunirea Moto BlackHelmets…. Evenimentul pe care il asteptam cu sufletul la gura. Nu se termina bine o editie ca abia asteptam sa vina urmatoarea.

Drumurile pe munte si gropile de la iesirea din oras….ne lipsesc toate astea.

Avem atat de multe ganduri si planuri ca nu stim cu ce sa incepem. Cred ca ne stresam prea mult incercand sa planificam un viitor si uitam sa traim prezentul.

Momentan….o sa mai pierdem timpul o perioada pe aici. O sa ne facem un buget cat mai rotund si apoi, cand vom fi pregatiti vom porni iarasi pe drumuri.

Personal ma gandesc cu dor si “groaza” la ziua cand ne vom intoarce acasa.

Cu dor nu cred ca e nevoie sa justific insa ……“cu groaza”…. Cu groaza pentru ca in fiecare noapte o sa tresar in pat si in fiecare dimineata voi privi spre orizont tanjind la drum si aventura.

Recent am implinit 29 de ani… cred ca si asta m-a panicat un pic. Cam prea repede trece timpul asta…

Insa pana in ziua plecarii mai avem. Mai avem cateva meciuri in ring de disputat si cateva chesti si chestiuni de organizat. Pana la urma suntem in tara in care o sclipire de moment poate insemna o viata linistita in plan finaciar pentru cateva generatii….(inca astept sa apara sclipirea aia si pe la mine).

 

facebooktwittergoogle_plus

Comments

comments