Iata ca a venit ziua plecarii. Cu lacrimi ascunse, incercand sa fim puternici ne despartim de prietenii nostrii din California. Pare ciudat dar dupa 3 luni cu ei ne simtim ca si cum am pleca din familie. Pentru a 2a oara.

Pornim spre sud, spre sudul de care lumea se teme… unii se tem sa si vorbeasca despre el. Atatea stiri negative ca parca nu mai ai incredere nici sa iesi din casa.

Ajungem lejer in San Diego. Acelasi desert apasator, cu soare torid si vand puternic. Petrecem o noapte aici incercand sa cucerim cat de mult putem din oras si apoi, a doua zi, in zori, pornim vijeliosi spre Mexic.

Contrar tuturor sfaturilor primite, ne nimerim sa trecem vama prin Tijuana. Oras rau famat, sau asa zic stirile. Graita o trecem fulger, nici macar punct de control al frontierei nu au…asta pe partea de iesire din SUA catre Mexic caci pe retur era o coada infernala.

Un zid lung si impanat cu sarma ghimpata ma face sa tin bine acceleratia Bavarezului si ochii lipiti pe oglinzi. Orice miscare ciudata se lasa cu o goana nebuna. Aveam destul de multe filme in minte si incercam sa ma cred pregatit de orice. Am inarmat-o pe Diana cu un cutit si un spray cu piper, cam cu atat poti sa treci vama fara probleme.

Iata ca zburam pe malul Pacificului prin ceata valurilor sparte de malurile stancoase. Suntem in Baja California. Un tinut arid si totusi ravnit pentru peisajele lor.

Oprim de alimentare si in stare de alerta abia opresc motorul ca sa deschid capacul rezervorului.

Alimentam, platim si fugim iarasi pe sosea. In mers ne simtim mai in siguranta dar uite ca nu putem merge la infinit. Seara se lasa usor si trebuie sa punem capul undeva. Bugetul nu  e prea mare dar macar prima noapte trebuie sa o facem in hotel. Macar pana ne dam seama cum merg lucrurile pe aici. Gasim un hotel in centrul Ensenada si parcam motorul in curtea interioara. Toti foarte primitori si gata sa ne ajute.

O tura prin oras si apoi ne sigilam in camera. Noaptea trece repede iar dimineata ne prinde incarcand Bavarezul cu zecile de kg de bagaje si gata de plecare.

Continuam spre sud, printr-un peisaj aproape identic. Cactusi inalti, desert si canioane. Din cand in cand un drum neasfaltat dar dupa episodul Mongolia orice drum e perfect pentru noi.

Cateva controale ale armatei pe drum, militari inarmati pana in dinti care iti umbla in bagaje in timp ce unul tine un pistol mitraliera indreptat usor spre tine….cam toate motivele sa zambesti si sa iti arunci chilotii in aer ca sa vada ca nu cari droguri.

Dar se duce vestea ca 2 romani vin pe drum si deja ne lasa lejer, decat incetinim sa ii salutam. Pana si politia care ne-a oprit ca nu prea le respectam semnele de circulatie ne zambeste si ne da indicatii despre zone pe care sa nu le ratam in expeditie.

Uite ca nici una nici doua a trecut aproape o saptamana si ne trezim in La Paz. Ei bine aici am ales gresit…sau poate asa a fost sa fie. Din doua companii de transport maritim noi am nimerit la cea care nu are cabine unde sa dormi pe vapor. Deja am platit cand am aflat asa ca faptul fiind consumat, cu izoprenele in mana si tragand de casti cautam un loc ascuns de vant sub cerul liber si ne ghemuim unul langa celalalt.

Dupa cateva ore de nesomn pe puntea vaporului ma strecor in incinta vasului unde gasesc un birou cu usa deschisa, ma intorc dupa Diana si tiptil ne furisam in interior. Ne intindem pe podeaua metalica acoperita de o mocheta subtire, ne invelim cu geaca si incercam sa dormim. Eu am cam stat de paza, la fiecare miscare saream gata de aparare sau atac….pe vapor eram doar noi si cateva zeci de soferi mexicani care se duceau spre casa… e totusi bine sa fi preventiv.

Uite ca a trecut si noaptea si ne vedem ajunsi in Mazatlan. Aici dimineata calda si soare plin. Dupa 2 cafele si multa apa incalecam pe Bavarez catre est. E destul de provocator dupa o noapte de nesomn sa incerci sa iti tii ochii deschisi in bataia puternica a soarelui.

Drumul a fost genial, exces de serpentine, urcusuri si coborari prin canioane, iar peisajul….din ariditatea desertului descoperim paduri tropicale si chiar paduri de brazi. Ba la un moment dat am vazut si cateva cubulete de gheata pe marginea drumului….eu inca tind sa cred ca le-a aruncat cineva pe acolo pentru ca afara erau peste 25 de grade celsius.

Pe la jumatatea drumului catre Durango in spatele nostru apare un motociclist pe un Victory alb, Guillermo, un super tip. Dupa 200 km de alergat unul dupa altul oprim la aceeasi benzinarie si ne imprietenim. A vrut neaparat sa ne faca cinste cu un rezervor de benzina iar noi nu prea am putut sa il refuzam.

Continuam spre camping, o locatie gasita pe net, ceva oarecum banal unde trebuia sa ne aruncam cortul si sa dormim relaxati dupa drumul obositor.

La camping o surpriza nebuna, 2 piscine termale in care ne-am rasfatat cateva ore bune. Rasfat care ne-a iesit prin piele caci desi la 21.00 erau 18grade celsius afara pe la 00.00 ne tremurau dintii de frig pentru ca dimineata sa gasim gheata pe seaua Bavarezului. In timpul noptii ne-am incalzit de cateva ori cu butelia de gatit dar cat sa tina panza cortului?!?!

A doua noapte chinuita, dar macar dimineata ne dezmierda cu caldura si cafea fierbinte.

Mancam repede si cu toata graba noastra pe la 11.00 reusim sa ridicam cricul spre Aguacalientes.

Aici am decis sa stam la un hotel caci nu mai puteam de oboseala si aveam nevoie de un dus fierbinte. Pregatiti sa ne culcam devreme ne trezim cu Marco,Elena si Ricardo in fata hotelului.

Motociclisti din Aguacalientes si fondatori ai circuitului RatRiders sau AsphaltRiders, oameni care traiesc pentru cursele de anduranta pe sosea. Iesim la o bere, ceva ce trebuia sa dureze 2 ore iata ca pe la 2 dimineata suntem cu Ricardo acasa sa ii trezim sotia din somn cu Mariachi. Serbeaza a 19a aniversare a casniciei lor.

Tot in aceeasi seara am dat si un interviu pentru televiziunea din Mexic. Superbi baietii, atat de superbi incat ne conving sa mai ramanem o noapte la ei acasa.

Ce noapte credeti ca a fost? Linistita? Neeee….betie pana la 1 noaptea. Iarasi chiauni ne pregatim pe drum.

Din spusele lor ne deviem traseul spre Xilitla sa vedem orasul din jungla. Ne inhamam la un drum de serpentine care ne urca pana aproape de nori. Din peisaj tropical intram in jungla. Drum prin paduri virgine cu bolte de liane si bananieri deasupra asfaltului. Case din stuf si bambus, ficusi si filodendroni imensi, portocali salbatici etc. ne simteam mai ceva ca intr-un documentar tv.

Ajungem pe inserat si campam repede. Desi senin afara e o umezeala si o zapuseala crunta.

A doua zi ne trezim matinali… treziti de pasarele ciripitoare ca soneriile unui telefon de acum 10 ani, si poate si un pic rosi de foame caci seara nu am mancat decat o conserva de peste cu paine uscata. Atat am gasit sa cumparam din micul satuc de munte unde eram campati.

Ne inarmam cu apa si ceva de rontait, bem o cafea, incuiem tot ce avem de valoare in gentile de la MOTOMUS , le prindem de Bavarez si pornim spre palatul din jungla.

Filemele cu Indiana Jones sunt o prostie fata de ce am trait. Din escaladari pe pietre umede, printre liane si bambusi, pe poteci intortocheate, printre ruine si ziduri descoperim o lume magica.

Si mai magica a fost treaba cand ne-am trezit in fata unei cascade de 50 m si eu fara sa ma gandesc am sarit in apa numai buna sa racesti berea. Noroc cu zapuseala de afara ca iti atenua tremuratul.

Dupa cateva ore de mers incontinuu, fotografiat si filmat ne indreptam pasii catre iesire. Trebuie sa mai si mancam ceva.

Ajungem si la cort exact cand incepea sa ploua usor. Ne refugiem cu tot cu cort sub un foisor de stuf si incercam sa ne uscam hainele….amuzanta incercarea mai ales la 70% umiditate….

In cele din urma pornim spre Mexico City unde eram asteptati de cateva zile de domnul Ambasador.

Bineinteles ca intarziem inca 2 ore fata de cum anuntasem ca ajungem insa dumnealui ne-a asteptat in ciuda programului incarcat pe care il avea.

20161216_182538

Si uite asa ne casatorim pentru a 24-a oara. Dupa cateva sfaturi de drum ne retragem catre un hotel ieftin din oras. Vrem sa vizitam orasul si asta ne forteaza la un hotel.

In sfarsit o seara linistita. Dupa ce ne acomodam in camera, ne schimbam si iesim sa luam apa si ceva de mancare.

La un local mexican, impresionati ca vad 2 romani calatorind ne fac cinste cu mancarea. Ne simteam vedete. Apoi la un magazin deschis non-stop de unde am luat 2 bidoane de apa ne intalnim cu un rus. Ne vede ca nu suntem localnici si curios ne intreaba. Noi mandrii raspundem, iar el in rusa ne zice ca suntem tigani, ca suntem romani tigani. Ii raspund frumos in rusa ca nu suntem tigani si ar fi dragut sa ne respecte ca nu l-am jignit cu nimic iar animalul asta mare, surprins ca stim si rusa ne trage in magazin sa stam de vorba. Normal ca nu scapam pana nu dam 2 pahare de tequila peste cap. Diana scapa doar cu zambetul iar eu scap cu arsuri pe gat. S-a dus si seara asta linistita.

Ajungem in camera si abia mai pot sa ma schimb si cad lat in pat in timp ce Diana radea copios pe seama mea.

Sambata dimineata, a 14 zi in Mexic si in plin pericol gastronomic, cu arsuri pe stomac de la ardei iute si atata tarie ma hotarasc sa tin macar o zi o cura doar cu apa.

Iesim la vizitat orasul. Ne taram pe la umbra sa mai scapam de caldura si din cand in cand ne amuzam de brazii impodobiti pentru Craciun… cred ca e chinuitor sa nu stii cum e sa te joci cu zapada sau sa te bucuri de un vin fiert dupa ce tremuri un pic pe strada….

Ne loveste norocul cu un ghid turistic care pentru un pret corect ne ofera un tur complet cu masina al orasului si piramidelor aztece din afara acestuia. Negociem un pic si apoi facem o analiza, a bugetului, a timpului si a riscului. Cum nu am fi stiut unde sa mergem exact sa vizitam, pentru ca nu stim unde pierdem si timp, pentru ca pierdem si timp ne fortam la o cheltuiala cu inca o noapte de cazare, traficul ne putea pune probleme in caz de ne julim cu cineva, plus ca nu mai stam cu grija Bavarezului si bagajelor de pe el…..mda, iesim pe plus. 25$ de persoana si pornim la drum. Primele 10 minute eram in dubiu daca am facut o alegere buna apoi, vazand tigania din trafic…yep, a fost cea mai buna. Si uite asa pentru 50$ ne-am ales cu tur privat. Si pe cuvant a meritat. Am vazut atat de multe lucruri, plus explicatiile de rigoare. Am aflat cum se faceau cusaturile, hartia, bijuteriile si armele aztece, am vazut istoria trecuta si contemporana a capitalei, favelele mexicane si celebrele piramide aztece.

Ei bine toate astea le-am detaliat in carte, asa ca nu vreau sa va dam prea multe informatii aici, mai bine sa va facem curiosi.

Maine pornim spre Cancun tinand malul Atlanticului de data asta si ne pregatim de un Craciun la cort.

Nu o sa avem noi sarmalutele de la mama sau friptura si vinul de la tata dar cred ca si cu banane si peste o sa prindem Anul Nou.

Cam atat momentan despre aventura mexicana…. Merita 100%

20161215_102410 20161215_102725 20161215_102754 20161215_112137 20161215_112326 20161215_140839 20161216_132857 20161216_133917 20161216_134221 20161216_182538 20161217_155813 20161217_155819 20161217_160522 20161217_163558 20161217_164839 DSC03385 DSC03395 DSC03397 DSC03410 DSC03419 DSC03423 DSC03451 DSC03458 DSC03464 DSC03469 DSC03493 DSC03498 DSC03533 DSC03542 DSC03549 DSC03563 DSC03565 DSC03577 DSC03581 DSC03602 DSC03619 DSC03631 DSC03646 DSC03666 DSC03698 DSC03706 DSC03707 DSC03718 20161015_092117 20161015_091826 20161015_080012 20161216_182538 20161215_104953_Richtone(HDR) 20161215_112122 DSC03425 DSC03430 DSC03441 DSC03454 DSC03690 DSC03576

facebooktwittergoogle_plus

Comments

comments